See also...


Keywords

constanta
roumanie
Rumänien
MareaNeagră


Authorizations, license

Visible by: Everyone
All rights reserved

948 visits

Casa Hrisicos (Piaţa Ovidiu)

Casa Hrisicos (Piaţa Ovidiu)
Restaurant D.G.HRISICOS, Tomis Square, Constanta Roumanie 1928 (Architecte L.Givert, 1900)
Vedere spre Restaurantul Hrisikos - env 1912

11 comments - The latest ones
Demetrius Chryssikos
Demetrius Chryssikos
Oh mia patria sì bella e perduta!
Oh membranza sì cara e fatal!
10 years ago.
Demetrius Chryssikos
Demetrius Chryssikos
How many roads must a man walk down
Before you call him a man?
Yes, n how many seas must a white dove sail
Before she sleeps in the sand?
Yes, n how many times must the cannon balls fly
Before theyre forever banned?
The answer, my friend, is blowin in the wind,
The answer is blowin in the wind.

How many times must a man look up
Before he can see the sky?
Yes, n how many ears must one man have
Before he can hear people cry?
Yes, n how many deaths will it take till he knows
That too many people have died?
The answer, my friend, is blowin in the wind,
The answer is blowin in the wind.

How many years can a mountain exist
Before its washed to the sea?
Yes, n how many years can some people exist
Before theyre allowed to be free?
Yes, n how many times can a man turn his head,
Pretending he just doesnt see?
The answer, my friend, is blowin in the wind,
The answer is blowin in the wind.

Blowin’ In The Wind, Bob Dylan
10 years ago.
Demetrius Chryssikos
Demetrius Chryssikos
We shall overcome,
We shall overcome,
We shall overcome, some day.

Oh, deep in my heart,
I do believe
We shall overcome, some day.

We'll walk hand in hand,
We'll walk hand in hand,
We'll walk hand in hand, some day.

Oh, deep in my heart,

We shall live in peace,
We shall live in peace,
We shall live in peace, some day.

Oh, deep in my heart,

We shall all be free,
We shall all be free,
We shall all be free, some day.

Oh, deep in my heart,

We are not afraid,
We are not afraid,
We are not afraid, TODAY

Oh, deep in my heart,

We shall overcome,
We shall overcome,
We shall overcome, some day.

Oh, deep in my heart,
I do believe
We shall overcome, some day.

Joan Baez
9 years ago.
Evelyne Cole
Evelyne Cole
It is so sad. Romania should be lovely long time ago. I was in Romania very shortly before the Regime ended.
6 years ago.
Demetrius Chryssikos has replied to Evelyne Cole
.....
5 years ago.
Demetrius Chryssikos
Demetrius Chryssikos
Acum mai bine de o sută de ani, când Constanța era un orășel care se întindea doar pe suprafața Peninsulei, iar toate străzile convergeau spre Piața Ovidiu, edilii s-au gândit ca aici să fie cele mai impunătoare edificii. Astfel pe lângă casele cu un singur etaj, ca cea a lui T.G. Dabo, G. Nicolaescu, Pesky, au fost construite clădiri înalte, precum Palatul Comunal (Primăria orașului, azi Muzeul de istorie și Arheologie) sau vis-a-vis cele trei hoteluri cu restaurante la parter. Dar prima clădire mai deosebită a fost Hrisicos (existentă și astăzi), construită exact în anul 1900 în partea nord-vestică a pieții Ovidiu, după planurile arhitectului francez L. Givert. Clădirea, ce forma colțul străzilor Traian cu Pescarilor, în apropiere de strada Thetis ce cobora în port, era alcătuită pe verticală din 3 subsoluri, un restaurant la parter și două caturi de hotel. Stilul ei este eclectic. Tot eclectic, dar cu elemente de Art-Nouveau, s-a construit – pe strada Traian, vis-a-vis de Hrisicos, hotelul și restaurantul High-Life.
Referatul de autorizare a construcției înaintat primarului de către arhitectul-șef al comunei la 19 aprilie 1900 ne arată că acesta este „în conformitate cu prescripțiunile regulamentului construcțiuni” și primește aprobarea solicitată, având un traseu aliniat „pe linia caselor Birnfeld și Gruber”.
Restaurantul este frecventat de lumea bună din varii domenii ale vieții sociale: după funeraliile lui Ion Bănescu din noiembrie 1909, Take lonescu – șeful Partidului Conservator-Democrat „a bine-voit a invita pe membrii comitetului executiv al partidului din Constanța la restaurantul Hrisicos, pentru a lua masa împreună”.
Strada Traian, care limitează spre est clădirea are o pantă accentuată, descendentă spre piață, astfel că trotuarul intersectează fațada dupa o linie oblică, parterul din fațada sudică devenind un demisol spre limita nordică.
După cum spuneam, regimul de înălțime cuprinde 3 subsoluri, parter și două etaje; de asemenea, înălțimea utilă mare a parterului a permis crearea unei supante ușoare pe 85% din suprafața acestuia. Se poate afirma că sunt în total 7 niveluri construite, dar, de fapt sunt pe fiecare verticală 5 niveluri adevărate. Acest lucru se întâmplă pentru că subsolul 3 are o suprafața restrânsă spre nord, în timp ce subsolul 2 îl completează (cu un decalaj pe verticală) către sud.
Actualul ansamblu construit are o istorie complicată. Început inițial ca două construcții separate cu caracter comercial, fiecare cu câte două niveluri de pivnițe din zidărie, cu bolți cilindrice de cărămidă și probabil un nivel suprateran, au fost unite la începutul sec. XX păstrând doar subsolurile, conectându-le cu o scară și construind deasupra trei niveluri în stil clasic: zidărie de cărămidă, planșee din grinzi de metal și lemn (la etaj numai din lemn).
Subsolurile 2 și 3 sunt realizate din zidărie de cărămidă cu liant de argilă și var, cu bolți cilindrice, în timp ce subsolul 1 are grinzi metalice și bolțișoare de cărămidă.Hrisicos9910
În timpul războiului, după 1941, clădirea a adăpostit ofițeri nemți, un general fiind cazat în camera de la etajul1 cu balcon pe partea teșită – de la colț. După război mondial, aici a fost unul din sediile unor subunitați subordonate comandamentului armatei de ocupație ruse ce se afla în clădirea liceului “Mircea cel Bătrân”. La etajul 1, sub foișor (în fosta cameră a generalului nemț), era cazat un maior – de data aceasta rus – căruia, în fiecare dimineață, i se prezenta de jos, din piață, onorul. După ce Gheorghiu Dej a reușit să-l convingă pe Nikita Hrusciov să-și ia armatele din România, aici totul a devenit aproape ca înainte: restaurant la parter, bar și cramă la subsoluri și spații de cazare la etaje. Numai că de data asta restaurantul s-a numit “Pelican”.
În 1972 deja clădirea, neintreținută și exploatată neglijent (cel puțin la nivel de instalații și detalii arhitecturale) era pe punctul de a deveni o ruină prin prăbușirea unor planșee de peste parter. La vremea respectivă clădirea adăpostea un local de alimentație publică (Restaurantul “Pelican”) și a suferit un proces major de consolidare și restaurare. După aceste operații ample, structura a devenit robustă și a trecut cu bine peste cutremurele din 1977, 1986 și 1990, fără degradări importante. În anul 1994 s-a intervenit din nou pe structură și s-a creat o supantă în spațiul major de la parter (creându-se un mezanin), o structură ușoară din metal și lemn.
După 1990 aici a fost sediul băncii BANCOREX, iar, după falimentul acesteia, al băncii BCR. Clădirea fiind revendicată, și BCR-ul a trebuit să-și facă bagajele, iar ultimul proprietar îi redă funcțiunea de la început: hotel și restaurant. Păstrându-i volumetria inițială și ornamentele, binențeles!

Arh. Radu CORNESCU

Fotografiile fac parte din colecţia arhitectului Radu CORNESCU
22 months ago.
Demetrius Chryssikos
Demetrius Chryssikos
Investitorii ciprioţi deschid primul hotel din Piaţa Ovidiu
Reînvie fostul Hotel Pelican din Piaţa Ovidiu! Bineînţeles, sub alt nume, probabil Class Hotel, de vreme ce proprietarii clădirii în care a funcţionat şi Banca de Comerţ Exterior, de pe strada Traian nr. 1, au o unitate de cazare de patru stele cu acest nume în Capitală.
Ieri, S.C. Cezion Investment S.R.L. a obţinut certificat de urbanism pentru modificarea proiectului autorizat de reamenajare şi extindere imobil 2S+P+Mezanin+2E – hotel din Piaţa Ovidiu. În urma noului document, ciprioţii vor putea extinde mezaninul, etajele I şi II ale clădirii de pe strada Traian nr. 1, cu condiţia încadrării în coeficientul autorizat de utilizare al terenului. Astfel, vor fi modificate compartimentările, recompartimentate alte spaţii existente, modificate finisaje faţade, repoziţionat liftul, amplasată firma şi copertinele. Lucrările trebuie finalizare până pe 2 aprilie 2017, dată la care va expira certificatul de urbanism.
E posibil, însă, ca S.C. Cezion Investment S.R.L. să nu demareze execuţia acestora imediat după ce vor obţine şi autorizaţia de construire căci, potrivit ultimelor date de la Ministerul Finanţelor, situaţia financiară nu e tocmai roză. În 2013, firma cu domeniu principal de activitate „hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare“ a raportat o pierdere de peste 3,5 milioane de lei, la o cifră de afaceri de 2,3 milioane de lei. În 2012, societatea comercială a raportat un minus şi mai mare, de peste 4 milioane de lei, Cezion Investment funcţionând pe pierdere, de peste 2 milioane de lei, din 2010 încoace.
Acţionarii sereleului din Capitală sunt Promotional Interservici S.R.L., Hollingworth Enterprises Limited, Black Sea Hotel Investments S.R.L., Dragoş-Cristian Panait şi Simona Maria Luiza Panait. Principalul asociat este firma cipriotă Hollingworth, care deţine un capital social de 8.560.000 de lei, ce reprezintă o participare de aproximativ 70%, potrivit datelor oferite de vrajitorul.eu, privind Adunarea Generală a Asociaţilor din 3.02.2015.

Valentin ISPAS
22 months ago.
Demetrius Chryssikos
Demetrius Chryssikos
Cine nu ştie casa aceea albă, cu o arhitectură frumoasă, inspirată din formele greceşti, dintr-un colţ al Pieţei Ovidiu? E peste strada Traian de cea din măruntaiele căreia ies fiarele lungi şi groase, veritabile şine de tren care n-au putut totuşi face faţă unui feroce instinct distructiv.Este prima casă construită în Piaţa Ovidiu în stil eclectic, (arhitectul francez L.Givert fiind şi el orientat spre art-nouveau, stilul modern al perioadei), în anul 1900, de către Gheorghe Hrisicos, un personaj controversat al vremii "care făcea pe-aici pe bancherul dintr-un simplu băiat de prăvălie". Aşa relata ziarul Constanţa la 26 noiembrie 1900, după cum menţionează Doina Păuleanu în cartea sa "Spectacolul modernităţii târzii". În ton cu începuturile ei agitate - cu schimbări abrupte de destinaţie - când hotel cu cârciumă, când bancă - istoria ei recentă este, parcă, trasă la indigo (sau în tehnica copy-paste, să fim şi noi în ton cu vremurile). Noi o ştim, în ordine invers cronologică, drept sediul băncii comerciale, al răposatului Bancorex, înainte, până prin anii 90 fiind faimosul hotel şi lăcaş de pierzanie, sau desfătare, depinde de privitor, "Pelican". Acum zace şi ea pustie, cu faţada ei urâţită de faianţa cu care a tapetat-o un proprietar cu un gust îndoielnic (putem spera doar că nu va avea soarta vecinei ei de secol şi de stradă). Însă ne-o putem imagina şi în perioada în care Piaţa Ovidiu răsuna de tropotul cailor pe piatra cubică şi strigătele birjarilor tătari care împestriţau limba şi pigmentau suflarea cosmopolită a nou-născutei Constanţa din sărăcăcioasa comună Kustenge. Aceiaşi birjari care aliniau cele douăsprezece birje ale Constanţei în furnicarul din faţa gării aşteptând trenul, şi care, strigând într-o română pocită, îşi atrăgeau muşterii oferindu-se să-i ducă la "Caru" (Hotel Carol I), la "Tampett" (Hotel Gambetta) sau la "Ighilter" (Hotel d’Angleterre sau Englitera).Între vizitatorii de vază ai Constanţei se număra la vremea aceea şi Caragiale. El era unul dintre personajele pe care birjarii tătari îl amuzau copios. Doina Păuleanu consemnează în cartea ei o povestioară nostimă în care "Caragiale este autorul unui moment remarcabil cu birjari" chiar la Casa Hrisicos. Sosit la Constanţa la începutul lui noiembrie 1909, într-o aleasă companie, Delavrancea, Vlahuţă şi Dobrogeanu Gherea, s-au întâlnit cu dr. Racovschi şi Ioan N. Roman, «dejunând cu toţii la Hrissicos, în mijlocul veseliei intime alimentată de verva "maestrului". Apoi au decis să viziteze plaja Mamaia, pe care unii n-o mai văzuseră iar alţii doreau s-o mai vadă. Doi birjari, Asan şi Memet fuseseră angajaţi din timp şi aşteptau cu trăsurile afară. Caragiale însă nu se arăta grăbit să plece cu tot zorul ce-i dau ceilalţi. Glumele curgeau, timpul trecea. La un moment dat, când nimeni nu-l mai zorea, Caragiale se ridică: "Ei, acum hai să plecăm!"». În faţa casei nu era însă decât unul din cei doi birjari tocmiţi, Asan. Caragiale îl ia la întrebări: "Unde e Memet?" "S-a dus să-şi plimbe cai, să le dezmorţească picioarele" (un ciubuc, desigur, în spiritul bineştiut) "Păi du-te după el şi adu-l!", îi spune cu asprime Caragiale. Asan pleacă, dar după câteva minute vine Memet. "Memet, unde-i Asan?" îl ia la rost şi pe acesta maestrul. "S-a dus să-şi plimbe caii", răspunde acesta încercând să apere ciubucul colegului, fără să aibă însă habar de acesta. "Du-te şi caută-l pe Asan!", îi ordonă Caragiale. Memet pleacă, Asan se întoarce. Singur. Se reiau întrebările, scuzele şi trimisul în căutări. Şi tot aşa s-au rotit unul după altul, timp în care maestrul şi compania s-au amuzat copios de suveica pe care acesta a creat-o. Într-un final cei doi, Asan şi Memet, se întâlnesc şi se întorc, în sfârşit, împreună la Casa Hrisicos de unde iau distinsa clientelă şi purced către Mamaia.
22 months ago.
Demetrius Chryssikos
Demetrius Chryssikos
Atunci când veacul al XX-lea se năştea, în colţul nordic al Pieţii Ovidiu (încă Independenţei), se ridica o clădire nouă, albă, spaţioasă, cu parter luxos şi cu etaje cu camere cu geamuri mari, aerisite şi cu utilităţi pe care oraşul acelei vremi abia le visa. Centrul urbei, acela din jurul statuii lui Ovidius, cunoscuse în doar două decenii o transformare în viteză şi, în ultimii ani, apăruseră numeroase hoteluri, restaurante, cafenele, grădini de vară. Ba chiar, în unele localuri se jucau piese la modă, precum cea a lui I.L. Caragiale, „O scrisoare pierdută”, din grădina de vară a stabilimentului la modă „Capato”.
Casa Hrisicos a fost gândită de arhitectul francez L. Givert, într-un stil eclectic, un amestec abundent de neoclasicism şi tendinţe timide de Art Nouveau. Dacă te uiţi bine, roată, prin piaţa Ovidiu, această clădire se remarcă în primul rând prin faptul că este una dintre cele mai rezistente din zonă. Pe de altă parte, vechiul hotel a trăit, cumva, istoriile succesive ale Constanţei, aşa cum a fost ea vreme de un secol şi mai bine.
La 1900, când a fost ridicat, imobilul a fost conceput ca un elegant hotel şi un restaurant cu bucătărie pescărească şi internaţională. Mult timp, aici au poposit călătorii procopsiţi din Bucureşti sau de aiurea din Europa, dornici de confort, meniuri gustoase şi vinuri renumite. De la ferestrele camerelor se zăreau şi statuia lui Ovidius, şi forfota cotidiană din jurul localurilor, şi agitaţia trăsurilor pe piatra cubică recent montată. Elitele bucureştene, obişnuite cu hotelurile „Carol” şi „Regina”, alegeau acum „Hrisicos”. Era mai nou şi mai central.
I.L. Caragiale, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Al. Vlahuţă erau cunoscuţi ai restaurantului de la parter, cu bucătărie de „prim rang”, cum anunţau gazetele locale. A venit aici şi carismaticul lider al politicii româneşti din primele două decenii ale secolului trecut, Take Ionescu. Ministru în repetate rânduri, şi prim ministru pentru o lună, liderul Partidului Conservator Democrat striga adunarea susţinătorilor locali la parterul lui „Hrisicos”. Acolo s-a ţinut şi un parastas, în 1909, în memoria unuia dintre cei care au construit oraşul modern: I. Bănescu.
Proprietarul imobilului, Gheorghe Hrisicos, a adus nu puţină notorietate locului cu pricina. Modest băiat de prăvălie, a ajuns repede un cunoscut negustor de vinuri şi proprietar de case centrale. Averea, ca multe altele în Constanţa de atunci şi de acum, a construit-o prin combinaţii financiare, multe deloc în acord cu legea. Pentru construirea hotelului, negustorul a ales să se împrumute la Banca de Scont din Constanţa şi, cum suma primită nu era mulţumitoare, a mai apelat şi la altele, înclusiv din Bucureşti. Banii primiţi au fost folosiţi, o parte bună, ca împrumuturi cu camătă şi pentru diverse alte învârteli financiare până acolo încît nu a apucat să se bucure mult timp de inaugurarea, cu fast, în toamna anului 1900, a noului său hotel. Băncile fraudate şi cei înşelaţi au anunţat poliţia iar Hrisicos a fugit în Rusia vecină. Cu sprijinul diplomaţilor, evadatul a fost extrădat după două luni, pentru a fi condamnat la doi ani de închisoare pentru bancrută.
Renumele de rău augur, adesea dubios, nu a afectat celebritatea hotelului şi nici trecerea lui prin istoria oraşului. Constănţenii au trecut uşor peste încurcăturile cu justiţia provocate aventurosului proprietar iar scandalul financiar i-a asigurat casei Hrisicos o reputaţie de care nu se bucura niciun alt imobil al pieţii Ovidiu. Înainte chiar de Primul Război Mondial, „Hrisicos” anunţa că a trecut la standarde de lux în ceea ce priveşte confortul camerelor şi al restaurantului.
Devastat în timpul războiului, a fost redeschis abia în 1924. De acum, casa trăieşte poveşti diferite dar foarte asemănătoare oraşului, schimbându-se, succesiv, din hotel în sediu de succes pentru bănci şi companii importante pentru viaţa urbei. Cum nu mai putea face faţă concurenţei fără investiţii majore, care nu mai erau la îndemână, „Hrisicos” a devenit sediul Băncii Steaua Dobrogei, în 1926. Ani în şir, apoi, firme şi societăţi de asigurare îi vor popula etajele în vreme ce parterul a rămas loc de întâlnire pentru afacerile locale.
Naţionalizat în regimul comunist, hotelul „Hrisicos” a devenit cu timpul din ce în ce mai ponosit şi mai lipsit de eleganţă, exact aşa cum se transformau întreaga piaţă Ovidiu şi oraşul de la malul mării. Lăsat în paragină în detrimentul mai noilor localuri din cartierele de blocuri şi din Mamaia, botezat obscur şi nefericit „Pelican”, vechiul „Hrisicos” a dispărut din geografia istorică, de agrement şi culinară a oraşului vreme de câteva decenii. Degradat şi pierdut din istoria valorilor memoriei oraşului, o adevărată speluncă în zorii democraţiei noi, vechea casă a acceptat, pentru o vreme, să găzduiască iarăşi sediul unei mari bănci. Cum piaţa Ovidiu nu mai reprezintă de câteva decenii motorul vieţii financiare, turistice şi culturale a oraşului, succesul a fost efemer.
Reconstrucţia recentă a infrastructurii din Constanţa veche şi renovarea migăloasă a casei „Hrisicos”, sub proiectul arhitectului Radu Cornescu, dau speranţele unei întoarceri miraculoase în timp şi a revenirii la tulburătoarele istorii de odinioară.

Florin Anghel
22 months ago.
Demetrius Chryssikos
Demetrius Chryssikos
DEMETRIOS HRISICOS-Antrepenor si propietar de pamanturi .O figura cunoscuta la inceput de secol xx in orasul nostru.De altfel dupa moarte in 1913 a fost inmormantat in Constanta.
In anul 1948 familia a fost expropiata de catre regimulcomunist si nevoita sa paraseasca Romania!
Putini stiu ca nepotul sau se chinuie de 23 de ani sa recupereze imobilul din piata Ovidiu fara succes!
22 months ago.