Daca pana acum am ezitat sa spun "nu" anumitor lucruri, organizarea propriei nunti mi-a dat ocazia sa imi imbogatesc repertoriul intr-ale refuzului. Am auzit de-a lungul acestor saptamani scuze care evolueaza de la banal (scurt si sincer: "nu am bani", "am alt eveniment in ziua respectiva") la de-a dreptul penibil (dintre care retinem: "plec din tara, dar nu stiu cand", "tre' sa imi dau licenta, dar nu stiu cand", "nu o sa fiu in oras in ziua aia, dar normal ca vin", etc.).
Si mi-e mai bun prieten acela care imi este alaturi fara sa dea nimic (sau foarte putin), decat acela care imi spune ca vine, dar brusc "a intervenit ceva".
Ma inteleg mai bine cu aceea care se imprumuta de bani ca sa poata veni, decat cu aceea care prefera sa se lamenteze, pretextand cu vreo poveste SF.
Caci nu darul este cel care conteaza, sau neaparat prezenta la o nunta (cand e considerata conditionata de situatia financiara), ci atitudinea afisata. Este suficient sa te prezinti cu o floare, urand "Casa de piatra", ca sa te respect si mai mult.
Cu toate astea, nu pot sa nu ii apreciez pe toti cei care au venit de peste hotare, in mijlocul sesiunii si al crizei economice, petrecand nopti albe in avioane, trenuri, si alte mijloace de transport, pentru a ne fi alaturi! Asa DA!
Pentru toti ceilalti...am sa postez, la cerere, "repertoriul de scuze", sigur se mai iveste vreo ocazie unde va va fi util!

V-am pupat, si eu si romanul meu adoptat!